Alexandru Arşinel îi ia apărarea medicului Mihai Lucan, care l-a salvat efectuând transplantul de rinichi la care a fost supus celebrul actor. Medicul Mihai Lucan este acuzat de tentativă de omor, procurorii scriind în rechizitoriu că ar fi încercat să secţioneze artera unui pacient pentru a-i face rău unui coleg.
„Nu pot să cred că sunt adevărate aceste acuzaţii de tentativă de omor. Să acuzi un om că încearcă să-şi saboteze un coleg prin tentativă de omor este ceva oribil. Se pot întâmpla accidente, dar să le pui sub imperiul unei rele voinţe, nu se poate aşa ceva. Nu pot să cred că un om care s-a luptat o viaţă întreagă să salveze oameni poate face un astfel de gest. În ceea ce priveşte banii găsiţi la domnul doctor, nu comentez”, a declarat Alexandru Arşinel, citat de Mediafax.
În 2013, atunci când Alexandru Arşinel a primit un rinichi, s-a declanşat un scandal monstru, medicul Mihai Lucan fiind acuzat că i-a oferit preferenţial rinichiul celebrului actor. Mihai Lucan a fost reţinut pe data de 21 decembrie, iar pe 22 decembrie judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, ei dispunând cercetarea sub control judiciar a medicului.